13 comentarii. Scrie și tu!

PREMIUM GSP // VIDEO+FOTO Cursă pentru istorie » Povestea celor cinci români care au intrat în Cartea Recordurilor, reuşind să traverseze Marea Neagră în doar 11 zile, 6 ore şi 1 minut!

Cinci români au traversat Marea Neagră la bordul unei ambarcaţiuni cu vâsle, înfruntând furtuna puternică, dar şi temperaturile ridicate, la capătul a 11 zile, 6 ore şi 1 minut

Articol de
sambata, 01 iulie 09:00

DIN CUPRINS
Cum au parcurs cei 5 o mie de kilometri dintre Mangalia şi portul georgian Batumi
Furtuna era sa le strice planurile
Următoarea provocare: Oceanul Atlantic

 



Andrei Roşu, Vasile Oşean, Alex Dumbravă, Marius Alexe şi Ionuţ Olteanu au devenit primul echipaj din lume care bifează această performanță, parcurgând cei peste 1.000 de kilometri dintre Mangalia şi portul georgian Batumi.

"Este o mare realizare şi pentru noi, şi pentru România, care apare pe harta performanțelor acestui sport. De obicei, britanicii, americanii şi nordicii sunt cei care stabilesc recorduri în privinţa vâslitului pe mări şi oceane", mărturiseşte mândru Andrei Roşu. În decembrie, urmează marea provocare, participarea la Atlantic Challenge, o cursă de aproape 5.000 de kilometri care constă în traversarea Oceanului Atlantic.

LOVIŢI DE FURTUNĂ

Vremea rea i-a lovit încă de la plecare, pe 16 iunie. O furtună puternică s-a ponit chiar în momentul ieşirii pe mare şi s-au pierdut de velierul care ar fi trebuit să-i însoţească pentru o scurtă perioadă. Valurile de peste 6 metri, vântul şi ploaia le-au dat mari bătăi de cap, însă nu s-au speriat, iar ambarcaţiunea "Maria", cumpărată cu 100.000 de lire sterline din Marea Britanie, a rezistat cu brio. "Cei de pe velier nu ne-au mai văzut şi s-au gândit că ne-am întors în port din cauza furtunii. Marea Neagră are specificul ei în astfel de momente, valurile te lovesc din toate părţile şi vin mereu în pereche. Primul te dezechilibrează, iar al doilea te împinge într-o parte, existând pericolul de răsturnare. Valurile cădeau în continuu peste noi în timp ce vâsleam şi eram uzi până la piele. Unele erau atât de mari încât pur şi simplu treceau peste noi şi se spărgeau în cealaltă parte a ambarcaţiunii. Ne-am temut un pic, dar ne-am dat seama că datorită compartimentării şi balastului, barca este indestructibilă, nerăsturnabilă şi nescufundabilă. Am fost însă nevoiţi să stăm la ancoră ore întregi şi am pierdut ceva timp", povesteşte Alex Dumbravă.

Furtuna a lăsat semne, defectând pilotul automat şi, implicit, cârma. "Eram pregătiţi şi am schimbat pilotul automat, pentru că este imposibil să mergi fără acesta pe timp de furtună, el ajustează cârma şi direcţia. S-a traversat Atlanticul cu această cârmă şi este o minune că a ţinut atât. Aveam două de rezervă şi am înlocuit pilotul automat", explică Vasile Oşean. Furtuna a coincis şi cu punctul culminant al stărilor de rău de mare, cei cinci strângând din dinţi pentru a-şi continua epopeea.

LUPTA CU SOARELE ARZĂTOR

Soarele şi-a făcut apariţia abia în a cincea zi şi încrederea a atins cote maxime. Ce era mai greu trecuse, astfel că s-au apucat de treburi administrative. "Am pus hainele la uscat, pentru că aproape toate erau ude, am aranjat mâncarea în magazie, am făcut mici reparaţii", spune "mezinul" Ionuţ Olteanu. Scăpați de furtună, au dat peste soare puternic, cu temperaturi ridicate, de peste 30 de grade, şi lipsa totală a vântului.

"Nu puteai să stai mai mult de un sfert de oră fără să bei apă. Ne-am bronzat rău, unii băieţi chiar s-au ales cu arsuri. În plus, apa era foarte lină şi ne îngreuna înaintarea. Ne-am luptat şi cu băşicile apărute la mâini din cauza vâslitului, dar am reuşit să le ţinem sub control cu spirt. Pe 24 iunie, a fost vânt din faţă şi ne-am dat seama că orice efort este în zadar, astfel că am stat la ancoră timp de vreo 6-7 ore. Am făcut baie în mare şi ne-am relaxat", aminteşte Alex Dumbravă.

Vremea frumoasă a adus şi delfinii în jurul ambarcaţiunii, simpaticele mamifere salutându-i în fiecare zi pe cei cinci temerari. Ultimele zile au curs lin spre punctul final al călătoriei, portul georgian Batumi, unde şi-au făcut apariţia la ora locală 21:01, fiind întâmpinaţi de o parte din familii şi prieteni, veniţi special din România.

"A fost exact cum ne doream. Cu momente dificile, care să ne pregătească pentru traversarea Atlanticului, dar nu atât de dificile încât să ne oprească din drum. Ne-a fost dor de acasă, de uscat, dar am încercat să nu ne gândim prea mult, iar mesajele de încurajare venite din ţară ne-au dat şi mai multă putere", adaugă Andrei Roşu.

PRIMIŢI CA NIŞTE EROI

După celebrarea reuşitei, cei cinci au urcat pe mal şi au trăit experienţa ciudată a răului de uscat. "Eram euforici şi ne-am gândit să scoatem repede barca din mare, dar ne-am dat seama că abia ne ţinem pe picioare. După cele peste 11 zile petrecute pe mare, mergeam şerpuit şi ne chinuiam să nu cădem. Ne-am aşezat şi i-am lăsat pe alţii să se ocupe de aceste treburi", mărturiseşte Marius Alexe.

Echipajul românesc a fost primit cu multă căldură de georgieni, care au urgentat formalităţile vamale, astfel încât navigatorii să ajungă repede la hotel pentru a se odihni. "S-au comportat extraordinar şi vrem să le mulţumim pe această cale! Doar că, obişnuiţi să fim foarte activi pe barcă, unde două ore vâsleam, apoi alte două făceam pauză, nu prea am reuşit să dormim în prima zi. Umblam ca niște zombie prin oraş", râde Alex Dumbravă.

A doua zi, cei cinci au fost vizitaţi de preşedintele Federaţiei Georgiene de Canotaj şi li s-a organizat un tur al oraşului.

PREGĂTIŢI PENTRU TRAVERSAREA ATLANTICULUI

La mijlocul lui decembrie, patru dintre ei vor participa cu ambarcaţiunea "Maria" la Atlantic Challenge, o întrecere care se va desfăşura între micuţa insulă La Gomera, din arhipelagul Canarelor, şi Antigua, o altă insulă aflată în Marea Caraibilor, media de traversare fiind 60 de zile. În timpul cursei, niciuna din echipele participante nu primeşte suport exterior şi trebuie să se descurce cu proviziile iniţiale de apă potabilă şi hrană.

"Am bifat multe dintre provocările cu care vom da piept şi la traversarea Atlanticului. Am văzut cât de bine duce barca, am umblat la reglajele mai fine şi am simţit că ne-au fost de mare folosit toate cursurile şi antrenamentele începute încă de anul trecut", explică Alex Dumbravă.

"În 11 zile, am avut toate tipurile de vreme, aşa cum se va întâmpla şi pe Atlantic", adaugă Andrei Roşu. Cursa are un caracter caritabil, strângându-se fonduri pentru mediu, sănătate, copii defavorizaţi sau dezastre naturale. Prima echipă românească înscrisă în cursă are misiunea de a strânge fonduri pentru Hospice Casa Speranţei, care a început dezvoltarea unui campus socio-medical la Adunaţii Copăceni, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.

ÎNTÂLNIRE CU "URANUS"

Pe traseu, micuţa ambarcaţiune "Maria" s-a intersectat cu vapoare de mare tonaj, cel mai aproape trecând o navă rusească botezată "Uranus". "Fiind numeroase rute comerciale în această zonă, am întâlnit multe vapoare. În primele zile, în plină furtună, a trecut unul foarte aproape de noi şi pentru câteva momente ne-a fost teamă ca nu cumva să ne lovească. Ambarcaţiunea noastră este destul de mică şi greu de observat pe o astfel de vreme. În cele din urmă, am scăpat cu bine", dezvăluie Andrei Roşu.

DOUĂ ZILE CU MÂNCARE LA LIMITĂ

Efortul depus pe timpul expediţiei a însemnat multe kilograme în minus pentru cei cinci membri ai expediţiei. "Cel mai mult a slăbit Andrei, 6 kilograme, iar restul am dat jos 4-5 kilograme. Din cauza furtunii, în primele două zile nici nu prea am apucat să mâncăm. Apoi, am apelat la mâncarea convenţională de la bord, conserve, fructe uscate. Abia pe final am experimentat şi adventure food, genul de mâncare folosită de militarii aflaţi în misiuni prin Irak sau Afganistan", spune Alex Dumbravă.

11 zile, 6 ore şi 1 minuteste recordul stabilit de echipajul românesc

29 de zilei-au trebuit britanicului care a traversat Marea Neagră anul trecut, de unul singur

Save

Comentarii (13 ) Adaugă comentariu

adicn  •  03 Iulie 2017, 08:59

Bravo, băieți!

e.moti.on  •  02 Iulie 2017, 23:20

bravo baieti ! felicitari pt voi !

Misu Hareza  •  02 Iulie 2017, 22:18

pentru ovasim: daca nu e de fotbal ci despre alti romani ti se pare neinteresant. Atunci de ce mai citesti acest articol???? vezi-ti de treaba ta si la pe altii sa citeasca astfel de articole frumoase!!!

Vezi toate comentariile (13)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase