PREMIUM GSP // Legendarul Rudi Stănescu se retrage și devine președinte full-time: "Cineva de Sus a aranjat totul!"

Timp de aproape două decenii, Sala Sporturilor a vibrat la strigătul de celebrare a victoriilor magice obţinute de handbaliştii constănţeni.

Fanii au tunat la unison: "Rudi, Rudi!", sărbătorindu-şi eroul la fiecare intervenţie miraculoasă între buturi. Duminică, la meciul cu Potaissa Turda, omul care le-a adus atâta bucurie, Ionuţ Rudi Stănescu, va trăi pentru ultima oară emoţiile unui meci în faţa propriilor suporteri din postura de jucător. Portarul în vârstă de 38 de ani se retrage cu capul sus, la capătul unei cariere entuziasmante, dedicată în totalitate oraşului pe care-l iubeşte atât de mult: Constanţa.

Iubirea l-a adus la malul mării

Născut la poalele munţilor, în Braşov, Rudi şi-a îndreptat paşii către handbal când avea doar 11 ani: "Îmi amintesc ziua când m-am întâlnin prima oară cu handbalul de parcă s-a întâmplat ieri. Pe 11 ianuarie 1991 am intrat în sală, atras de poveştile unui prieten care făcea deja handbal de câteva luni. Era pe vremea când copilăria chiar însemna copilărie. Stăteam la doi paşi de un liceu şi tot timpul jucam baschet, fotbal sau tenis cu piciorul. La fotbal, întotdeauna intram în poartă. Aşa a fost din prima şi la handbal: direct între buturi". La 18 ani, viaţa l-a purtat la malul mării. "În vara lui ’98, am venit în vacanţă pe Litoral şi m-am îndrăgostit de actuala mea soţie. Un an mai târziu, am reuşit să mă transfer la Constanţa şi nu am mai plecat. Au fost 18 ani extraordinari. Nu am planificat nimic, Cineva de Sus a aranjat totul. Eu doar am lăsat viaţa să se desfăşoare", spune emoţionat portarul constănţean.

"Am avut oferte din Franţa şi Spania şi, dacă aveam dor de ducă, puteam să mă transfer oricând peste hotare. Sunt constănţean şi am ales să rămân aici, pentru că iubesc acest oraş" Rudi Stănescu

Treaptă cu treaptă

Puştiul venit de la Braşov a crescut odată cu HCM Constanţa. A câştigat primul titlu de campion, a jucat în premieră în Liga Campionilor. "Sunt atât de multe momente incredibile pe care le-am trăit în aceşti 18 ani că nu ştiu ce să aleg. Poate că sunt mai sentimental, dar în frunte este victoria cu Jugovic Kac din Challenge Cup. Era primul nostru an în cupele europene, în 2001, pierdusem cu 31-23 în tur şi nimeni nu ne dădeam vreo şansă de calificare. Am câştigat la o diferenţă incredibilă, 27-16, împinşi de la spate de un public fantastic, şi am eliminat echipa care câştigase trofeul în ediţia precedentă. Aşa a început drumul nostru în Europa, unde au continuat victoriile istorice. Am fost aproape de o finală în Challenge Cup, când am câştigat uluitor la Dunkerque, am jucat semifinală în Cupa Cupelor şi Final Four în Cupa EHF, am făcut istorie pentru România în Liga Campionilor. Nu am cum să uit succesul cu Barcelona, în 2004, an în care spaniolii au jucat finala. În poarta adversă era marele Srkbic, pe semicerc tunarul Nagy şi noi i-am învins la Constanţa. Montpellier, cu cel mai bun jucător al lumii, Nikola Karabatic, s-a înclinat în faţa noastră. HCM este singura echipa din România ajunsă în optimile Ligii Campionilor, în 2010, când Veszprem ne-a barat drumul după două meciuri pe muchie de cuţit. Ce vremuri minunate!", povesteşte cu mândrie, Rudi.

Cel mai greu moment din carieră a fost fără îndoială desfiinţarea echipei sale de suflet, în urmă cu doi ani: "M-a durut enorm. Şi pe mine, şi pe colegi. Îmi amintesc speech-ul lui Toma de la ultimul meci, când oamenii plângeau în tribune. HCM a fost un brand nu doar pentru Constanţa, ci pentru România. Pe unde jucam, sălile erau pline, lumea venea să ne vadă, să ne felicite pentru ceea ce făceam în Europa".

În scaunul de preşedinte

Dispariţia campioanei de la malul mării i-a trasat însă un nou drum în carieră. Cel spre postura de preşedinte de club. "Eu, Buricea, Toma, am petrecut o viaţă împreună la HCM. Ne-am gândit cu nu avem cum să lăsăm handbalul constănţean să moară. Aşa a apărut HCD. Ajutaţi de doamna Elena Frîncu, am pus pe picioare un nou club. Am muncit enorm, pentru că ne-am dorit să sărim câteva etape şi să ajungem rapid în vârf. Unii ne-au acuzat că am făcut echipa doar ca să mai jucam noi câţiva ani, dar am arătat că proiectul nostru este unul pentru viitor. Ne-a ajutat că am păstrat nucleul de la HCM, dar am adus şi mulţi tineri pentru că ne-am propus să construim din nou o echipă mare la Constanţa", explică Rudi.

Tot el dezvăluie şi cum a trăit ultimele două sezoane din rolul de jucător şi preşedinte: "În primul an, au fost meciuri în care nici nu m-am dezechipat. Ştiam că vom câştiga şi am lăsat portarii mai tineri, dar, până când luam un avantaj liniştitor, emoţiile erau uriaşe. După ce am promovat, am jucat în fiecare meci, dar nu mergeam decât la 2-3 antrenamente pe săptămână. În rest, 6-7 ore petrecute la birou, stabilind strategii, negociind transferuri, rezolvând probleme administrative. Este cu totul altceva ca preşedinte, dar sunt dedicat sută la sută". 

"O să încerc să nu plâng"

Rudi, eşti pregătit pentru duminică?

Am crezut că-mi va fi mai uşor, pentru că mă gândesc de câteva luni la acest moment. Dar nu-i aşa. O să încerc să nu plâng, însă emoţiile vor fi la cote maxime. Ar fi fost ideal să jucăm cu medaliile de bronz pe masă, dar am pierdut pierdut la Turda. Aşa că sper să fie doar ultimul meci oficial în faţa sporterilor, apoi să mergem din nou la Turda şi să câştigăm decisivul.

Prestaţiile tale ne-au făcut să credem că vei continua.

În ultimii doi ani, de când sunt şi preşedinte la HCD, nu am mai făcut antrenamente în program normal şi se simte. Am început să obosesc şi nu mai merge, mai ales că în sezonul viitor vom evolua şi în cupele europene. Este adevărat că am şi colegi mai în vârstă, dar ei fac pregătire zilnic. Rolul de preşedinte nu se pupă cu cel de jucător. Dacă nu s-ar fi desfiinţat HCM, probabil că aş mai fi jucat vreo doi ani. Dar nu mai pot şi nici nu mi se pare corect faţă de colegii mei.

Eşti sigur că nu vei reveni?

Singura variantă de a mai pune echipamentul pe mine este să rămânem fără portari din cauza accidentărilor. Sper să nu fie cazul! Trecerea o să fie oarecum mai uşoară, pentru că rămân în acelaşi domeniu şi la acelaşi club.

"Nu sunt un preşedinte dur, vreau doar ca fiecare să-şi ducă la îndeplinire treaba pe care o are de făcut" Rudi Stănescu

Cu naţionala la Mondiale

În aproape un deceniu la naţionala României, Ionuţ Rudi Stănescu a adunat peste 130 de selecţii. "Am renunţat în urmă cu cinci pentru că Popescu crescuse deja foarte mult şi am considerat că-mi făcusem deja datoria timp de un deceniu. Am stat mult departe de familie, trecerea dintre ani mă prindea mereu în cantonament, nu aveam vacanţă, dar am trăit momente extraordinare cu naţionala. Meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2009, când am câştigat în faţa Muntenegrului la Oradea şi am avut o evoluţie excelentă, îmi va rămâne mereu în suflet. Momentul de vârf a fost prezenţa la turneul final din Croaţia, mai ales că România nu mai fusese de 14 ani la Mondiale. În urmă cu trei ani, am mai jucat în dubla cu Kosovo, pentru că Popescu era accidentat şi m-a rugat selecţionerul Aihan Omer, dar nu am vrut să mai revin!", povesteşte portarul constănţean.

Moştenit de fiu

Ca şi tatăl său, Ionuţ Stănescu junior este portar. Puştiul în vârstă de 14 ani a ales însă fotbalul şi apără la grupele de juniori ale Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi". "Multă vreme, a făcut în paralel şi handbal, şi fotbal, dar era dificil. L-am lăsat să aleagă şi i-a plăcut mai mult la fotbal. Am avut multe discuţii cu el, este un copil serios şi muncitor şi m-aş bucura să reuşească în carieră. Important este că face ceea ce-i place!", mărturiseşte Rudi. În urmă cu doi ani, fiul său s-a numărat printre cei mai buni portari de la Danone Nations Cup, un adevărat campionat mondial al copiilor desfăşurat în Maroc, unde Academia Hagi a reprezentat România.

În 2006, alături de fiul său și de Cupa României

Cei mai buni din ţară

Constanţa s-a lăudat timp de un deceniu că a avut cei mai buni portari din ţară, Rudi şi Mihai Popescu făcând minuni între buturi atât la HCM, cât şi la naţională. "Pope este un portar extraordinar. A fost foarte implicat şi conştiincios din prima clipă când a venit la Constanţa. Nici nu am apucat eu să-l învăţ ceva, pur şi simplu a furat meserie. Avem o relaţie specială, pentru că am jucat împreună mai mult de un deceniu şi am conştientizat că între noi nu este vorba de concurenţă. Ne-am completat mereu unul pe altul şi poarta a mers întotdeauna bine la Constanţa. Mulţi au spus că am format cel mai bun cuplu de portari din ţară", spune veteranul constănţean.

Octavian Belu îi oferă trofeul de campion în sala de la Constanţa (2007) FOTO Ștefan Ciocan

Palmares:
9 titluri de campion al României
6 Cupe ale României
1 Supercupă a României
Handbalistul român al anului în 2006 şi 2007
Cetăţean de onoare al oraşului Constanţa din 2010